Nu-ți trebuie ochi ca să vezi
– vezi și în vise, vezi mai ales când îți ferești ochii.
Nu-ți trebuie nici minte să înțelegi
uneori e de-ajuns doar să simți: uite, respiri, deci exiști!  Ai putea să explici, dar ajunge doar să tragi o gură de aer.
Nici măcar suflet nu-ți trebuie ca să simți
– la fel de bine te pot durea dinții
sau altceva fără suflet.

Îți trebuie atât de puțin ca să fii.

Dar tu vrei casă,  mașină, familie, treizeci de perechi de papuci, vacanță exotică și iluminare ușoară. Ah, și ceva de băut, ca să te poți bucura până la capăt. Și o țigară după. Neapărat.
Iar dacă vreo întâmplare ciudată
nu ți se așează de-a curmezișul în drum,
vei avea nevoie de alte și alte lucruri
unele încă neinventate.

Atâta zdroabă
doar ca să nu vezi
ce soluții complicate alegi
la probleme inexistente.

Ca să nu vezi
cât ești de puțin
și cât de fragil
e echilibrul
care te ține în viață.

Și ce minune e că respiri, deci exiști.