Am o pungă mare de nuci în coajă de anul trecut. Odată cu Crăciunul a ieșit casnica din mine și m-am apucat de cozonaci. Și am avut nevoie de nucă, așa că m-am pus pe spart.

Dar n-am spart doar pentru cozonac, ci cu vreo 3 farfurii mai mult, să am și pentru pițigoi. Pentru că o altă pasiune a mea e să hrănesc pițigoii iarna cu nuci.

Am hrănit pițigoii, dar mai mult au mâncat vrabiile, că am și un stol de vrăbii care trăiesc aici, în brad.

Ei, și pe lângă miez, am făcut o pungă mare de coji de nucă pe care n-am vrut să o arunc, că am de gând să o pun ca substrat la plante, în primăvară. Și de lene să o duc până la cutia cu compost, am lăsat punga pe terasă, lângă dulapul în care țin nucile, ustensilele de grădinărit și ceva legume, cartofi, ceapă, usturoi, de-astea.

După vreo 2 zile, am văzut cojile răvășite, dar am zis că or fi fost păsări, că au mai venit într-o zi niște porumbei care au furat caserola cu iarba mâței și au dus-o în celălalt capăt al terasei.

Apoi, de câte ori ieșeam la țigară, auzeam zgomot de nuci rostogolite în dulap. L-am deschis, n-am văzut nimic. M-am gândit că a venit vreun șoricel. Apoi, într-o seară, zgomotul era foarte puternic. Am deschis ambele uși, m-am dat la o parte și de pe ultimul raft a sărit un șobolan gras și frumos, maro, cu blană lucioasă.

Ok, trebuie să elimin toată mâncarea din dulap, mi-am zis. Dar n-am și făcut, pentru că sărbătorile vin și cu multă lene. Și-am zis că ce poate fi așa de grav? mai mănâncă și el liniștit câteva zile.

Azi de dimineață, m-am trezit devreme să coc pâinea pusă la dospit de azi noapte. Și ies eu la țigară, dulapul deschis, nuci împrăștiate, carton si pungi mărunțite. Grăsanul a învățat să folosească ușa! A văzut că se poate pe acolo și nu se mai chinuie să iasă prin crăpăturile din spate.

Da’ tot n-am făcut curat. Mi-am fumat țigara și m-am pus să-mi aranjez pâinea în cuptor. Și cum lucram eu acolo, lângă ușa terasei, apare o pisică imensă, de-aia liberă, care a văzut de toate la viața ei și nu dă doi bani pe închisoarea confortabilă din apartament. Pisicile mele dormeau liniștite,  care pe unde, aia de afară mirosea de zor terasa. Am ieșit să îi dau ceva de mâncare, dar s-a dus, n-am mai găsit-o. Sigur a venit după șobolan, mi-am spus, pentru că, de când ne-am mutat, nicio pisică n-a venit pe terasă, până acum.

Natura e foarte deșteaptă, nu știu cum face. Oricum, pisica a fost semnul clar că trebuie să mă apuc să fac curat. A venit personal să îmi spună că e o problemă serioasă acolo, nu doar așa, un musafir temporar. Am curățat dulapul, am scos tot ce era comestibil din el, l-am lipit, am stropit cu detergent bine, bine.

Acum sper să nu mai vină pentru că n-aș vrea să pun otravă și să îl omor. De când am citit Flori pentru Algernon mi se trage.

Dar vedeți? Așa poți ajunge de la pițigoi la șobolani și pisici. Dacă mai dura, cine știe,  poate mă făceam și cu un câine.

An nou, prieteni noi!