Mamă, azi mergem acasă. E un drum foarte lung, am plecat devreme și eu nici n-am reușit să dorm de frică să nu adorm prea adânc și să nu mă trezesc când trebuie.

Știu că a trecut ceva timp și că ai fost ne la locul tău, dar n-am prea avut ce să fac. Știi și tu bine că ai plecat la ceruri în plină stare de urgență.

Așa cum mă știi, nu prea sunt eu cu religia și cu tradițiile și nici chiar cu toți boii acasă (după cum îți plăcea să remarci) și din cauza asta, când a venit momentul, te-am incinerat, mamă, în loc să te îngrop creștinește. Știu, aproape de neconceput pentru vecinii tăi. Ești, probabil, primul om incinerat din satul tău. Poate chiar din comună.

Dar chiar nu puteam atunci să traversez țara cu tine moartă și nici să te îngrop în pământ străin n-am prea vrut, plus că era extrem de complicat.

Tu tot ziceai că “după ce-o să fii țapănă” , oricum nu-ți mai pasă. Să te bag undeva, unde o fi, să te dau și la jivine, să fac ce m-o tăia capul. Na, atât m-a tăiat.

A fost bine așa, având în vedere circumstanțele. Te-am pus în balcon, și am făcut acolo o adevărată grădină, mai bogată decât o știai, ca să te simți ca acasă. Am lăsat și o buruiană răsărită aiurea in ghiveci, și a crescut înaltă, până la tine și ți-a făcut flori albe toată vara. Tot caut poza, dar n-o mai găsesc. Am făcut și o grădină japoneză mai mică, într-o cană de cafea, în caz că ai fi vrut să te ascunzi. Copăceii din cafea au crescut zilnic sub ochii tăi. Și – am povestit cu tine în fiecare zi.

Dar știu că nu putem continua așa la nesfârșit. Mi-ar fi plăcut să te țin la Cluj, ți-am tot povestit despre Luminație și ce fain e aici – ceva ce nu se sărbătorește la tine acasă. Dar pe de altă parte, eu simt că lumina care e destinată să – ți arate drumul în viața de apoi e întotdeauna aprinsă în sufletul meu. N-ai cum să te rătăcești iar frică… păi tu nu știi ce e aia frică. Și oricât de mult îmi place mie la Cluj și oricât de fain e de Luminație, nu e acolo locul tău.

Așa că mamă, azi te duc acasă. Casa ta se dărâmă și nu mai e nimic acolo care să facă din acel loc “acasă” și pentru mine. Acasă erai tu, să știi. Doar tu.

Dar pentru tine știu sigur că acolo e acasă. Acolo e locul în care ți-ai trăit 99% din viață, și de unde n-ai vrut să pleci niciodată. Acolo sunt frații, părinții, bunicii, străbunicii tăi și neam de neamul tău. Eu n-am prea înțeles de ce n-ai plecat, că n-a fost niciodată un loc prea ospitalier, dar la acest capitol probabil că ai avut dreptate, mie îmi place să umblu camba prin lume în loc să trag la un loc al meu, la fel ca tata. Nu ne-am potrivit niciodată la capitolul ăsta, la fel cum nici cu el nu te-ai potrivit, dar nici n-a fost o problemă, doar știi tu bine ce specie ai crescut.

Na, și acestea fiind zise, probabil că mulți s-ar aștepta la ceva înduioșător. Să plâng că ne despărțim, să plâng că așa se face, să descriu mai știu eu ce emoții dureroase.

Dar mamă, eu abia îmi stăpânesc râsul. Râd de ridicolul situației. Mi-e într-adevăr dor să te aud râzând. Știu sigur că și tu ai râde, n-ai cum altfel. Cred că, de fapt, râdem împreună.

Călătorim cu autobuzul, tu ești la cală, îți imaginezi? E prima oară când călătorești la cală, dar vorba ta, ce-ți mai pasă ție? După care vom schimba în Pitești, vom lua alte două motocare și apoi te voi căra 3 km în spate, în rucsac. Că tot așa interconectată e țara noastră, cum o știai. Aproape că era mai fain să trec munții pe jos, aia ți – ar fi plăcut foarte tare. Acum că mă gândesc, ar fi fost și posibil și mi-ar fi plăcut și mie mult, dacă îmi venea ideea asta mai devreme. Acum e prea frig pentru o astfel de expediție.

E tot pandemie, dar avem puțin mai multe libertăți. Nu e safe să călătoresc cu autobuzul, mai ales în partea asta de țară unde oamenii insistă să se înghesuie și să-ți sufle în ceafă, dar nu aveam o variantă mai bună. Măcar acum tu nu mai ai ce să pățești și sper că nu voi păți nici eu.

Nu pot să mă jelesc, mamă, simt că dacă aș face asta s-ar duce pe pustii tot ce ai încercat tu să mă înveți despre viață și moarte.

Acasă ești tu, și tu trăiești acum doar în sufletul meu. Fac mai des curat în el, de când te-ai mutat exclusiv acolo, sper că se vede. De acum umbli și tu camba prin lume cu mine și toate locurile faine pe care le văd și despre care mi-ar plăcea să povestim, le vezi cu ochii tăi, pentru că, așa cum ți-am spus, lumina e întotdeauna aprinsă.