Aveam de mult pe listă “Mintea moralistă- De ce ne dezbinată politica și religia?” A lui Jonathan Haidt și cu greu am găsit resursele necesare să mă apuc de ea. Dar am reușit,  iar apoi mi-a fost chiar greu să o las, mi se pare o carte extraordinară, îmi vine să o mai citesc o dată.

Pentru context, autorul este psiholog, cercetător în domeniul psihologiei sociale și cu atât mai importantă mi se pare perspectiva pe care a adus-o în sfera moralității. Și deși cartea este plină de referințe la diverse curente, teorii, autori de filosofie morală și politică,  cred că este, totuși,  accesibilă oricui, chiar fără a avea acel background.

Cartea este structurată în trei părți de-a lungul cărora autorul încearcă să răspundă unor întrebări fundamentale de tipul: ce este și de unde vine moralitatea? Care sunt pilonii judecăților morale, sunt ei la fel pentru toată lumea? Ce ne unește, ce ne orbește și de ce? Și cum am putea să ne contrazicem într-un mod mai constructiv?

Intuițiile sunt primele, urmate de gândirea strategică

În prima parte, intitulată sugestiv “Intuițiile sunt primele, urmate de gândirea strategică”, ni se prezintă diverse studii care arată că în ceea ce privește psihologia morală, datorită modului în care am evoluat și al geneticii, ne bazăm foarte mult pe intuiție. Intuiția fiind considerată ceva subtil,mai degrabă legată de o reacție fizică în corp, decât de o judecată rațională. Iar apoi, după ce intuiția e declanșată, rațiunea vine să explice și să justifice acea intuiție. Metafora pe care ne-o propune autorul este cea a unui călăreț micuț (rațiunea) pe spatele unui elefant gigantic (intuițiile, emoțiile), iar datoria călărețului este acela de a-l servi elefant, și nu invers, cum ne place adesea să credem.  E frumoasă și subtilă metafora.  Deseori tindem să analizăm și să teoretizăm acțiunile și intențiile călărețului (ce spune, ce argumente aduce), considerându-le sursa adevărului, dar ignorăm mișcarea mai lentă dar cu siguranță mai decisivă, a elefantului.

Deci un prim motiv de confuzie rezidă în această dualitatea a minții noastre și în incapacitatea de a surprinde cuprinzător atât călărețul cât și elefantul, dar mai ales adevărul despre intențiile elefantului.

«atunci când vedem sau auzim
despre lucrurile pe care le fac alții, elefantul începe imediat să se încline. Călăreţul, care încearcă mereu să anticipeze următoarea mișcare a elefantului, începe să caute o metodă de a susține o astfel de înclinație. “

Moralitatea înseamnă mai mult decât vătămare și corectitudine

Partea a doua se numește ” Moralitatea înseamnă mai mult decât vătămare și corectitudine”

Aici autorul se axează foarte mult pe diferențele și polarizarea din societatea americană: stânga vs dreapta, liberali vs conservatori, democrați vs republicani. E o secțiune savuroasă în care găsim o mulțime de exemple concrete care ilustrează pilonii principali ai diverselor judecați morale.

În baza unor cercetări și studii foarte largi, autorul identifică 6 piloni ai moralității. Teoria lui este că stânga folosește doar doi dintre ei, pe când dreapta, și în general conservatorii, îi invocă pe toți 6.  Ne putem gândi la acești piloni ca la acel ceva care contează cel mai mult pentru noi.

Astfel, identifică el, stânga se bazează masiv pe fundamentul Grijă/Vătămare și un pic pe fundamentele Corectitudine/Înșelăciune și Libertare/Oprinare, dar acestea două tot pornind de la Grijă. Grijă față de cei neputincioși, dorința de a-i apăra cu orice preț pe cei slabi, protejarea minorităților. De cealaltă parte, conservatorii mai au alte 3 fundamente, pe lângă cele deja menționate, pe care își bazează alegerile: Loialitate/Trădare,  Autoritate/Subminarea, Caracter sacru/Degradare.

Iar când vine vorba despre prioritizare între aceste principii, vedem în stânga un focus foarte mare, aproape exclusiv pe Grijă,  pe când în partea cealaltă interesele sunt împărțite mult mai mult între toate cele 6 fundamente.

Dificultatea majoră și oarecum handicapul progresiștilor, crede autorul, este faptul că nu reușesc să înțeleagă și să acorde importanța cuvenită celorlalte fundamente.

Nu intru în detalii cu explicații pentru fiecare fundament și de ce conservatorii au un avantaj exact din această pluralitate, se găsesc în carte, însă mi s-a părut cu atât mai autentică perspectiva cu cât autorul este un susținător al democraților americani și un progresist. De asemenea,  perspectiva genetică e interesantă și modul în care, se pare, anumite gene ne dau predispoziție spre progresism sau conservatorism.

Moralitatea unește și orbește

În ultima parte, “Moralitatea unește și orbește” autorul introduce conceptul de “instinct de roire”. Tot conform studiilor, rezultă că suntem 90% cimpanzei și 10% albine, asta înseamnă,  în cuvintele lui, că «Noi, oamenii, avem o natură duală – suntem primate egoiste care doresc să facă parte din ceva mai vast și mai nobil decât propria ființă”, adică dintr-un stup.

Când se referă la instinctul de roire autorul vizează psihologia grupurilor și scoate în evidență importanța acestora în evoluția noastră. În acest sens aduce în discuție o multitudine de studii despre interacțiuni, selecție de grup și empatie și trage concluzia că “Roim condiționat. Oglindim și empatizăm cu alții mai ales atunci când aceștia se conformează cu propria noastră matrice morală, și nu atunci când o încalcă.”

În ultima parte a cărții autorul se oprește asupra divergențelor politice și arată cum, toate conceptele explicate în carte se mapează pe aceste dispute. Păstrează o perspectivă foarte echilibrată, găsind aprecieri și critici pentru fiecare parte, însă razbate și îngrijorarea că în politica recentă nu mai există nicio minimă intenție de a aduce dialog între grupuri ci chiar din contră, e o luptă pentru a le izola iremediabil, și că acest lucru nu poate avea decât efecte catastrofale.

Cum e posibilă, totuși această izolare? Pentru că moralitate unește și orbește: “Ne unește în tabere ideologice care se înfruntă de parcă soarta omenirii ar depinde de victoria echipei noastre. Ne face orbi la faptul că în fiecare echipă există oameni buni care au ceva important de spus.”

Recomand cartea cu toată căldura, merită fiecare pagină și fiecare notă. Dacă e ceva ce nu îmi place, e mai degrabă de natură logistică la ediția de față,  anume că are notele de subsol la finalul cărții, nu la subsol. Conservatoarea din mine se cam aprinde : “de-aia se numesc <de subsol> că se găsesc în subsolul paginii!”. Un progresist ar zice: ” Bine, dar putem muta oricând subsolul la ultimul etaj dacă e mai eficient pentru producția de carte , e doar o convenție, nu înțeleg de ce ne blocăm în asta”.