Acesta este un poem pe fugă
despre minți analitice.

Graba și haosul sunt rele!
Nu poți spune chiar tot ce-ți trece prin cap
nici măcar atunci
când ar fi frumos
să fie posibil.
E nevoie de timp să diseci
să vezi dacă gândul ține
în orice lume posibilă.
Ș-abia apoi să îl pui în cuvinte
și să-l rostogolești mai departe
spre vârful limbii.

Mințile analitice sunt rigide
ca un compilator.
Și amuzante
când te uiți așa, de departe,
la blocajele lor.
-Mi-ai dat null într-o primitivă, wtf?! DE CE FACI ASTA?!
– Păi și de ce nu poți? În alte limbaje uite că se poate!
– Dar nu e ok să schimbi lumea de câte ori nu-ți încape în poveste!  Nici limbajul în mijlocul jocului.
– Mda, ai dreptate. Dar hai să fim creativi.
De ce n-am  inventa un convertor?
Care să traducă neliniștea mea
în taskuri precise pentru tine.
Să fim și noi
un API
agnostic
la diferențe critice de limbaj.
Să ne punem înțelege chiar ș-atunci
când vorbim lemne,
când simțim catastrofe
și mai ales
când facem arme albe
din cuvinte, altminteri, frumoase.